A fost inaugurată rețeaua de apă din satul Valea Calului!
Zi importantă pentru locuitorii din satul Valea Calului și administrația locală din comuna Șuici! În prezența deputaților PSD Simona Bucura-Oprescu și Aurel Bălășoiu, a senatoarei PSD Cristina Stocheci și a vicepreședintelui Consiliului Județean Argeș Adrian Bughiu, primarul comunei Șuici, Constantin Iatagan, alături de aleși locali și cetățeni, a inaugurat rețeaua nouă de apă din satul Valea Calului. Valoarea investiției este de 1,95 milioane de lei, fără TVA, iar bazinul de acumulare are o capacitate de 100 mc. Peste 60 de gospodării vor beneficia de acest proiect. Un foraj la o adâncime de 175 metri asigură fluxul de apă.
„Mulțumesc bunului Dumnezeu că am reușit să realizăm acest obiectiv important, rețeaua de apă din satul Valea Calului, obiectiv care era necesar. Am realizat acest obiectiv cu sprijinul parlamentarilor noștri și al Consiliului Județean și țin să le mulțumesc tuturor! Sper ca pe viitor să mai facem și alte lucruri frumoase pentru satul acesta și pentru comuna noastră”, a spus primarul Constantin Iatagan.
„A fost un efort comun al tuturor, până la urmă succesul unui proiect constă în munca de echipă, indiferent de proiect. Nici că se putea un moment mai bun pentru a da în folosință un astfel de obiectiv, deoarece suntem în pragul sărbătorilor pascale. Vom continua să sprijinim proiectele pentru Șuici. DJ703C și DJ704C cu o lungime de 2,9 km, respectiv 3,9 km. Să sperăm că până la finalul mandatului să ducem la îndeplinire aceste proiecte. Vor mai fi investiții în Șuici. Domnul primar Iatagan și colegii dumnealui din CL dau dovadă de inspirație și, de ce nu, de dăruire pentru comunitate!”, a spus, la rândul său, Adrian Bughiu, vicepreședintele CJ Argeș.
sursă : contraataculargesului.ro